După fix 23 de zile (că le-am numărat) fără petic de soare pe cer, în sfârşit s-a milostivit Dumnezeu de noi şi ne-a dat vreme bună. În comparaţie cu ce a fost până mai acum două săptămâni, atmosfera deprimantă din poeziile lui Bacovia joacă la categoria „juniori spre cadeţi”. Parcă eram într-un basm de-al lui Petre Ispirescu, când zmeii furaseră soarele şi, de bună voie şi silit de împrejurări, Terminator Greuceanu şi-a luat inima-n dinţi şi a plecat s-o dea parte-n parte cu „tata zmeilor” pentru eliberarea astrului. Pe principiul „Cin’ se ia cu mine-n gură, îi fac pagubă-n dantură.”
În perioada imediat următoare, Facebook-ul a început să vuiască de poze cu cer senin-sticlă, statusuri primăvăratice şi comentarii lacrimogene. Batiste, lacrimi, pisicisme şi dulcegării de parcă asistam la o nuntă virtuală. De porumbei nici nu mai zic, în compartimentul masculilor era K1, aşa de tare se umflase pefeleu-n ei. Aşadar, vreme însorită afară + chef de columbărit = prin vecini, după ciupercuţe. Să mai clătim retina şi în crescătoria altuia, că de proprii gorobeţi ţi se cam ia la un moment dat.
Am profitat de faptul că un prieten avea drum la Ştefan Toncu, chitit să înţepe câteva achiziţii de iarnă, aşa că m-am alăturat şi eu grupului. Cu Ştefan Toncu am mai ţinut legătura prin telefon în ultimul timp, însă porumbeii nu-i mai văzusem din toamna lui 2012. Ştiam că a mai redus din efectivul de matcă, păstrând doar liniile care au confirmat, însă prin târg circula zvonul că porumbeii nu se prezintă deloc bine de când nu se mai ocupă personal de ei şi că starea lor de sănătate lasă de dorit. În fine, urma să mă conving singur, la faţa locului, de felul în care arată „aiercampii”.
În primă fază, am intrat în voliera de matcă. De la 20 şi ceva de cupluri câte văzusem în toamna lui 2012, acum nu se mai aflau decât 16 la reproducţie. Majoritatea originali Eijerkamp, fii şi nepoţi din ei, alături de campionii crescătoriei: Îngeraşul, Pedro, Baziaş, Neymar, 15-le ş.a.m.d. Toţi arătau impecabil. Năpârliţi perfect, ochii le sticleau în orbite, debordau de sănătate. Eu îi mai văzusem la mână, aşa că am stat mai retras în volieră şi i-am lăsat pe ceilalţi să-i studieze. Vorbeau în şoaptă: „Moam’, ăsta e bombă!” sau „Pfoa, şi ăsta e tun!” Parcă eram o brigadă de jihadişti, făcând inventarul arsenalului din dotare.
Am urcat apoi la zburători. Laser, frate! Acelaşi tablou ca la matcă. După încheierea sezonului 2014, porumbeii nu au avut parte de nici un tratament. Doar ceaiuri, vitamine şi amestec de năpârlire. Periodic au trimis câte un pui la analize la Institutul Pasteur. Cum totul a fost în regulă, nu au intervenit cu nimic. Din ce am înţeles de la Eugen, fostul şi actualul îngrijitor al crescătoriei, într-adevăr porumbeii au trecut printr-o perioadă mai delicată, când nu s-a mai putut ocupa nici el de păsări, dar că odată revenit ca îngrijitor porumbeii au fost repuşi pe picioare într-o lună. Tot de la Eugen am aflat că lotul de zbor pentru 2015 este alcătuit în mare parte din descendenţii a 3 linii: Îngeraşul, Pedro şi Don Leo. Adică numai liniile care au mers fişcă. Probabil de aici uniformitatea tuturor porumbeilor luaţi la mână, toţi fiind croiţi parcă pe acelaşi calapod: talie medie spre mare, antebraţ de-ţi smulge unghia când bagi vârful degetului sub el şi musculatură de parcă era conectată la 2.20.
În concluzie, ce am văzut la faţa locului mi-a întrecut aşteptările. Un lot omogen de porumbei, întreţinuţi ireproşabil, sănătoşi tun, imunitate dobândită pe cale naturală. Semne bune anul are. Mânaţi, măăăăăiiiiii.
A.O.
Articol cu Pedro aici:
http://www.porumbei.ro/pedro-1-nat-general-2012-ucpr/
AO, tu trebuie sa scrii mai des articole. Mult mai des.
Nici nu stiam de teoria antebratului pana de curand… din pacate si acum cand bag dejtu’, toti mi se par la fel, spatiul unde intra degetul e cam acelasi. Sa smulga unghia, nu alta… =)).
Majoritatea crescatorilor prefera porumbeii medii si mari. Eu am un fix cu porumbeii mici. Cat mai mici. Cine are cei mai mici porumbei pe la noi, dintre crescatorii cu rezultate?
Foarte frumos articolul, felicitari A.O.!
@1 porumbei.ro
Si eu prefer porumbeii mici, esentele tari se tin mereu in sticlute mici..
Revin imediat, ma duc sa-mi bag degetu’ in antebrate :))
O seara frumoasa si sarbatori placute alaturi de cei dragi :)
Fain articol, este putin spus … si, repetând, ma simt ca la o sedinta de partid de pe vremuri, unde toti se declara de acord cu antevorbitorii.
Mi-a placut exprimarea, stilul autorului si mesajul sau pentru public. Observator cu experienta si om pasionat care are valori corecte, pe gustul meu.
Citind, parca eram si eu in vizita aceea la Stefan Toncu.
Ma inclin in fata domnului Stefan Toncu pentru felul in care isi gestioneaza odoarele. Efectivul cu sanatate naturala si calitate!
Foarte de acord, si mai pune prietene gândurile/ideile pe site cu bunavointa lui Andrei.
Vrea sa fie o incurajare! Un gand bun tuturor!
Am ras cu lacrimi, parca ma vad pe mine in acea postura si cred ca li s-a intamplat multora dintre noi la fel. A venit chiar la tanc topicul, dupa un sezon plin cu “de toate”. Sarbatori Fericite la toata lumea!!!
porumbei.ro, la Orlando Golgojanu gasesti porumbei mici,mici…ei l au facut campion la Maraton.
Felicitări pentru articol. Exact pe sufletul românului- nu cu “fratele meu belgian” “olandez” de trebuie să mă apuc de învățat geografie și genetică. Dl Andrei și mie îmi plac porumbeii mici, cred că pe aici am văzut ceva de genul- mascul pe stil nou :-) :-) . SĂRBĂTORI FERICITE LA ȚOTI ROMÂNII.
Frumos articolul, porumbeii sunt mari ptr ca sunt porumbei de viteza demifond, Stefan Toncu juca decat viteza si demifond si mai impusca cate un fond usor ptr general, la cat 1-2 a demonstrat ca e un maestru, acum nu mai e langa porumbei si nu mai e responsabil ptr sanatatea lor, plateste ptr faptele sale .