Poezie columbofila care vizeaza cea mai ravnita categorie de concurs: maratonul.
Autor: Teofil Nicodim

Maratonul

De pe meleaguri departate
Si parca vrand vesti sa aduca,
Un punct, o mica vietate,
Cadea din cer ca o naluca.

In ochi-i albi vazut-a multe:
Un cer inalt si nori de ploaie
Si peste campuri, vai, sau munte,
S-a avantat facand carare.

O Europa a lasat
In urma sa, venind spre tine.
Astazi si ieri tu l-ai visat:
Oare mai vine, nu mai vine?

Venisera ieri cativa
Mai norocosi, cu vant din pupa,
Dar el si cu femela sa
Te chinuiesc si-ti dau de furca.

Si-aterizand acum pe cos
Un ghemotoc slab si-obosit,
Te uiti si-l vezi cel mai frumos
Nu ca ar fi, ci c-a venit.

Astepti si maine si poimaine,
Femela vezi ca nu-i mai vine,
Iti spui ca-i proasta pentru tine
Te-ai inrait, esti ca un caine.

Nestiind ca multe-a patimit
In al sau zbor, spre-a sa casuta,
Femela poate a murit
Sau zace prinsa in vreo cursa.

In boxa sta rapus de dor,
Hranind doi pui intr-un cuibar,
Orfani acum de mama lor,
De drama lor tu n-ai habar.

Pune-te-acum in locul sau
Stai singur, sufera-n tacere;
Esti obosit si te simti rau
Pentru a omului placere.

In acest sport, chiar nu iti strica
Sa fi un pic mai rezervat,
Sa te gandesti in orice clipa
Ce porumbel ai angajat!

Dar uita aceasta ocara
Fii bun si ascuta-ti amicu’,
Caci el are aripi si zboara.
Cu stima, va pupa bunicu’!