Sperietura de rapitor cu blana

zbor-noaptea-porumbeiroN-am mai discutat acest subiect. Cum calmam porumbeii care au fost speriati de un rapitor cu blana si refuza sa mai coboare la cusca? Am patit-o urat de tot si sunt curios sa aflu despre experientele voastre si eventual sa impartasim sfaturi si idei. Este o imagine oribila sa-ti ramana porumbeii in zbor noaptea. Am patit-o in premiera ieri seara.

Dupa primul antrenament cu clubul de dimineata care a decurs excelent, dupamasa am mers la porumbei sa le dau drumu. Am observat ca stateau toti in boxe destul de speriati, atat la zbor cat si la matca, intre cotete fiind o oarecare distanta. Mai tarziu s-au calmat si le-am dat drumu ca un tampit. Dupa zbor au coborat in regula pe cotet si au inceput activitatile lor obisnuite in jurul cotetului si pe jos. In jur de ora 16:30 am observat pe geam ca zboara de ceva vreme fara sa dea semne ca ar cobori. Am iesit si in cotet erau cativa porumbei, iar cei de afara erau toti in zbor. Cand incercau sa se lase pe cotet, parca avea acoperisul fierbinte, stateau putin deasupra ca elicopterele si plecau iar. Spre ora 18:30 cand ii inchideam de obicei inca zburau si mi-am dat seama ca se apropie dezastrul. Am observat in copacul din spatele custilor, la vecini, o pisica iar la radacina lui cainii vecinului patruland. Pana pe la ora 20 am reusit cu greu sa cobor o parte din ei, chemandu-i cu castronul de boabe, scotand adapatoarea la vedere, zburatacindu-i pe cei din interior sa ii vada ca totul e ok. Coborau cate 1-2 si paseau pe cotet si pe trapa de parca erau fierbinti, si deodata se ridicau vertical in zbor si plecau iar. Pur si simplu iti vine sa iti iei campii. Am fluierat la ei sa ii chem de cred ca mi-a ramas gura tuguiata si abia se indura cate unul sa mai coboare. Cand sa intre, veneau si altii si fara sa coboare plecau iar speriindu-l si pe el. Se lasa intunericul si zborul lor devenea tot mai agitat, stol mai compact si viteza mai mare. Pe intuneric ramasesera in zbor cam 20-25 de porumbei din 70 si fiind luna plina ii observam si mai ales ii auzeam din cand in cand cum treceau ca niste miguri pe deasupra. Dupa o vreme au disparut de tot. A mai aparut unul singur care a dat 2-3 ture vajaind si a disparut in noapte.

Cine a zis ca porumbeii la natural nu zboara acasa? :))

Am facut o poza sa fie amintire… sa vezi un stol zburand cu suta la ora prin acest peisaj e de neuitat.
zbor-noaptea-porumbeiro

Am stat pana tarziu afara cu lumina aprinsa pe terasa dar nu au mai aparut. Probabil au coborat spre oras, cotetul fiind intr-o zona mai retrasa langa padure, mai slab iluminata.
zbor-noaptea-porumbeiro2

Am vorbit cu mai multi amici care au patit asa ceva si mi-au spus ca a doua zi ar trebui sa se intoarca mare parte din ei. Ma intrebam cum, la cate cabluri si obstacole sunt in intuneric si la viteza cu care zboara, sansele sunt minime. Dupa un somn iepuresc, mai mult nesomn, la ora 6 eram in picioare. Cainele fugea prin curte cu nasul pe jos, adulmecand in toate directiile. La 6 si ceva au inceput sosirile ca de la maraton. Mai intai unul, apoi 3, apoi unul, apoi 2, etc. Spre surprinderea mea s-au strans aproape toti. Cativa au intrat dar inca mai sunt unii care vin la cotet si le e frica sa se aseze, parca frige. Unii dintre ei au venit si au stat in zbor deasupra trapei de peste 20-30 de ori si desi nu e NIMIC acolo, tot se sperie de o pisica imaginara. Au un creieras mic si sec. Sperias-ar si de cotetele braconierilor in halul asta. Unii ajungeau pana la intrare, vedeau inauntru porumbei linistiti care turuiau, si ce se gandeau ei: “Totul e ok, deci…SA NE SPERIEM!!!” Si plecau iar in zbor. Si acum sunt vreo 10 porumbei care zboara de nebuni pe afara sau stau pe casa cocosati.

Totul e de vis pentru un nou sezon, motivare maxima, drag de casa. Pisica nu a apucat sa intre in cotet datorita cainelui, cel mai probabil au vazut-o pe langa si a fost suficient. Oricat de atent ai fi sa eviti astfel de probleme, tot se intampla, ca asa e frumos! Desi niciodata nu scot porumbeii seara, vad ca nici ora 15-16 nu mai este ok. Desi dimineata primesc putina mancare usor digerabila, nici asta nu e suficient sa ii poti chema. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca intra in cotet pisica… comedie horror.

Inchei cu o intrebare pentru cei care au mai patit incidente cu rapitoare cu blana: dupa cate zile uita porumbeii sperietura si pot fi lasati iar afara? Nici nu vreau sa ma gandesc cum se comporta niste porumbei care scapa dintr-un cotet unde intra dihorul si omoara cativa dintre ei…

porumbei.ro

Categories Diverse

38 comentarii la “Sperietura de rapitor cu blana”

  1. Andrei eu pot sa iti povestesc din pataniile vecinului meu care s-a ars de vreo 2-3 ori asa ca tine din cauza pisicilor. Paradoxal cand intra dihor si face macel in cotet nu sunt asa de speriati pentru ca nu apuca sa vada prea multe ( tot la el am vazut si aceasta problema). Se vor linisti in 1-2 zile , asta in cazul in care nu mai apare mata respectiva sa ii zapaceasca din nou. Personal nu ma confrunt cu pb de genul asta ai mei fiind invatati cu pisicile in preajma lor singura data cand ii ardea acoperisul sub picioare a fost la prima iesire din aceasta primavara cand au luat contact cu noua structura si culoare a acoperisului ( schimbat total in decursul toamnei).

  2. porumbei.ro,obisnuieste-i cu pisica… Cum faci asta??? Te deghizezi in pisica de cate ori intri la ei si in loc sa fluieri cand ii chemi la masa…miauni :)) :)) Scuza-ma ca am fost nesimtit,am vrut doar sa fiu simpatic,dar cum spui tu,sa-ti vezi porumbeii ca dorm in zbor…e nashpa rau! Nu prea am idee cum sa faci,eu de cate ori vad o pisica prin jur,fluier si fac un zgomot de crapa de frica. In plus,mai am catzeaua(cane corso)care le iubeste rau de tot. Am gasit vreo doua fara suflare,imi pare rau de ele,dar noaptea nu trece nici pasarea prin teritoriul ei. Mai rau ar fi daca ar fi vreun jder sau dihor sau ceva mai mic pe care nu-l poate vedea… Si oricum,in voliera e cam greu sa intre,aproape imposibil. Leaga-ti cainele in spatele custii…

  3. În mod normal, în două zile ar trebui să le treacă sperietura, cu condiţia ca pisica să dispară din zonă. Constat că ai tăi sunt ceva mai sperioşi decât ai mei. Am păţit aproape la fel acum două săptămâni, diferenţa e că eu am câinele la dresaj şi am găsit două pisici una în coteţ, una pe trapă. Ambele au fugit înainte să le prind. O singură femelă a fost mai sperioasă şi nu a intrat decât foarte târziu, pe seară. Celorlalţi le-a trecut sperietura destul de repede, în vreo oră. Partea proastă este că deşi am pus cursa să lansez felinele de la 100 de km nu am prins niciuna. Stau cu frică în fiecare zi, devreme ce sunt columbofil de weekend, dar se pare că felinele nu au mai apărut. Eu am pui la toţi şi probabil dragostea de pui a învins frica de prădători şi au intrat. Între timp, am lăsat vorbă prin vecini să îşi fotografieze pisicile pentru că doar aşa le vor mai vedea dacă îmi mai intră în curte.
    P.S. Una dintre pisici avea şi clopoţel la gât, auzi, clopoţel!!!! Trăgea-i-aş clopotele!!!

  4. Din pacate am patit-o si eu acum 2 ani la pui,cativa din ei au ramas afara pe o sonda de inalta tensiune peste noapte revenind dimineata,se speriase de un catelus pe care il luasem cu o zi inainte si care a trecut de cateva ori prin fata cotetului,nu mai zic ca atat matca cat si zburatorii stateau toti ingramaditi pe rafturile de sus de parca vazuse o fantoma,pana la urma am renuntat la catelus,l-am facut cadou si frica le-a trecut in cateva zile,succes in noul sezon!

  5. @nelu: si ai mei au pui.

    @alexdb: mi s-au panicat cand am adus catelusul, cateva zile erau ingroziti cand trecea pe la cotet. Avantajul era ca era toamna si ii inchisesem deja. S-au invatat cu el, acum ciugulesc pe langa el in iarba cand doarme. Am vrut sa mai aduc unul dar cred ca tot toamna-iarna o sa iau din acelasi motiv.

    Pana la urma au intrat toti. Spre surprinderea mea nu lipseste decat o femela. La fix, si asa aveam 7 masculi in plus…

  6. Si eu am patit-o acum 3 ani.. cand a reusit sa patrunda in volier o nevisca(jder)..care a apucatt sa imi topeasca 2 masculi si o femela.. ceilalti iesind din voliera, sincer habar nu am pe unde. Dimineata nu mai era nici unul in volier doar afara restul supravietuitorilor.. stiu ca un mascul nu mi-a intrat in cusca nici dupa a doua seara. Ce-i drept acel mascul avea deja oua si probabil a stat langa femela lui care nu s-a miscat de pe ou pana cand, pana cand a fost prea tarziu..

    Greu cu ei.. trebuie sa scapi de orice pisica de prin imprejurime macar urmatoarea luna.. pana mai uita ce de nu iar iti fac ca toti dracii..

    Eh.. e ca in general in columbofilie, greu dar nu imposibil.

    Imi pare rau pentru patanie, dar asa poate mai invata si alti sa fie mai prudenti. Vant in pene si picioare in fund la mate :)).

  7. Salut.E cam aiurea sa vezi ca vine noaptea si porumbeii sunt in zbor.Cu atatea cabluri de curent,tv,telefonie se produce un dezastru.Te intreb,ai pisica? Daca nu,sfatul meu e sa-ti ei un pisoi care sa creasca pe langa voliera/casa si se va obisnui porumbeii cu el.Eu am doua pisici si aproape calca porumbeii pe ele prin iarba in curte.Cand vine cate un motan strain atunci pleaca din calea lui pt. ca nu-l cunosc dar nu intra in disperare.La urma urmei o pisica pe langa casa e buna…mai prinde un soricel si de ce nu si sobolani.Bafta

  8. am patit fregvent acesata intamplare.
    am prins , in decurs de 5 ani , aproximativ 10 pisici in voliera. le-am bagat in sac si le-am eliberat de la 40-50 km cand , de regula, plecat si cu porumbeii la antrenament.

    speriati mai tare sunt , deobicei , tardivii sau tineretul.

    maturii trec repede peste incident mai ales daca au si pui mici de hranit.

    cred ca a avut loc si un atac pe voliera ta , dar ratat ca , de regula, doar simpla trecere a unei pisici prin zona ii sperie pentru putin timp.

    mai exista teoria sa simta mirosul pisicii pe voliera , dar nu o sustin.

    acum , dupa acestasta experienta , trebuie sa-i tineti macar 24 de ore inchisi in voliera, stat cu ei , vorbit cu ei cat mai mult pana-s recapata increderea in stapan si siguranta in voliera.
    Pe hrana ulei de usturoi + drojdie de bere pulbere, in apa polivitamine sau aminoacizi buvabili.

    se vor resimti foarte tare peste doua zile cei ramas peste noapte si nerecuperarea la timp ii poate afecta tot sezonul , avand aceasta experienta si la inceput de sezon cand corpul nu-i pus la punct din toate punctele de vedere.

  9. Andrei eu zic sa ii lasi doua zile inchisi si cand le dai drumul iar scoate-i afara pe cei care nu s-au speriat prea tare adica cei care au intrat fara prea mari probleme la loc. Lasa-i pe salbaticii care au venit mai tarziu sa se mai linisteasca.

  10. Adoptezi un pisoi mic pe care il inveti cu porumbeii (cainele) si nu o sa mai ai niciodata problema asta.

  11. am patit nu demult si eu o intamplare din asta, neplacuta..intr-o seara, am uitat un geam deschis ..si pac si pisica.. s-a suit pe scara, desteapta de ea, eu avant crescatoria la cca 3,50 metri..asta iarna asta..eu i-am deschis mai toata iarna.. iam vazut ca sunt speriati, dar totusi le-am dat drumul..spre marea mea surprindere..nu au avut decat cateva momente de ezitare, dupa care au intra..ma asteptam sa ezite mai mult..dar a fost un caz fericit asta..oricum, i-am facut felul pisicii a doua zi, cand venise sa termine treaba ;)

  12. Am patit-o si eu acum 2 saptamani, am avut noroc ca nu au fost victime inafara de un puisor care a fost ranit putin pe spate.Am omorat pisica aia si nu am mai avut probleme.Adevarul este ca si eu am fost incapatanat si nu am vrut sa fac o usita pe unde sa nu poata sa intre mata.Da oricum seara au intrat toti.Daca vreti sa scapati de ea puneti intr-o farfurie cu marginile mari antigel si o felie de paine asa in cat painea sa poata absorbi antigelul,peste puneti putin ulei sau untura in care ati fript carnat,carne etc pt miros.Repetati 2 sau 3 zile si pisica va muri.

  13. @Marinica-Bz: catelul prinde sobolanii si soarecii. Dupa intamplarea asta nu vreau sa mai vad reactia porumbeilor la vederea unei noi pisici.

    @9: in cotet e deja o atmosfera degajata, calma, stau ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Azi ii tin inchisi dar maine va trebui sa ii las afara pentru ca joi este un nou antrenament cu clubul. In cei ramasi noaptea in zbor erau si batrani, si porumbei cu pui mari, si tardivi, fara vreun tipar anume. Mi-e necaz de cea care probabil a cazut rapusa de vreun cablu, a venit de la antrenament si a patit-o acasa prosteste fugind de o amenintare imaginara.

    @Radu: eu nu pot sa le omor. Dar as prinde-o sa o duc intr-o excursie. Ieri seara coborase din pom si umbla pe langa matca, era un puiandru, nici nu stia sa sara gardul se dadea cu capul in plasa, puteam sa o omor in suturi dar am lasat-o sa scape, nici n-am chemat cainele ca o imprastia prin curte.

  14. Cainele face bale la gura si ii ies ochii din cap de nervi daca vede pisica iar porumbeii zboara noaptea ca liliecii. Voi ziceti sa imi iau pisica. Sa ajung la sectia agitati in camasa de forta.

  15. Nu cred ca faceti nimic , cu o pisica …”Cainele face bale la gura si ii ies ochii din cap de nervi daca vede pisica iar porumbeii zboara noaptea ca liliecii.”… nu cred ca se mai invata cu ea , nici cainele , nici porumbeii , eu am un motan pe care l-am luat de mic , dar care se intelege bine cu cainele inca de mic , dar cu porumbeii a incercat ceva la inceput , i-a speriat , ii pandea…. m-am gandit ce sa fac sa scap de problema asta , de el nu vroiam sa scap , de porumbei nu aveam cum , sunt “viata mea” , asa ca intr-o zi l-am prins si l-am bagat la porumbei sau veneam cu un porumbel la el (saliva) si ii dadeam cate una de nu stia pe unde sa mai fuga , poate e o idee tampita , dar i-am dat vreo cateva si de atunci cand vede porumbei fuge parca il arde ceva , iar alti pisici nu mai vin pentru ca il am pe el si nu se prea apropie….eu sunt incepator , nu am nu stiu ce porumbei , am cativa voiajori americani , standard , vreo 3 femele de rotati si 3 perechi de voiajori sport cu o femela baltata la care nu am mascul! Chiar daca nu sunt ei zburati sau sa-mi vina acasa de la sute de km , eu ii tin pentru frumusetea lor , ma linistesc atunci cand am vreo problema si ma duc sa stau cu ei!! Numai bine va doresc tuturor si bafta la antrenamente(ca tot e sezonul) si zboruri!! Andrei , sper sa iti dispara aceasta problema! SANATATE!!

  16. cred ca fiecare dintre noia trecut macar o singura data prin asa ceva . CRED CA AR TREBUI SATI IEI O PISICA DE PREFERAT MASCUL PE CARE SAL INVETI CU PORUMBEII TAI SI NU VEI MAI AVEA PROBLEMEVECI CU ALTE PISICI STRAINE

  17. Eu am 2 motani care nu se dau la porumbei.Prind vrabiutele si gugustiucii printre porumbei!O pisica de prin vecini am prins-o intr-o mica voliera unde am cativa galateni,ii manca direct in boxa si nu erau deloc speriati…intrau erau calmi,am crezut ca intra noaptea vre-o un sobolan ca nu lasa decat fulgii cand colo a dracu mata ziua in amiaza mare se servea din jucatorii mei albi.Am prins-o si am deportat-o intr-o padure.Porumbeii mei sunt invatati cu pisicile,nu se sperie deloc de ele.Mai rau e cand vine vre-o una straina ca nu se sperie de ea si …

  18. Salut Andrei ,eu sunt de parere ca noaptea ceva ii sperie ai inchis laturile la cotet in partea de jos?stiu ca ai podeaua de plasa si poate cu o seara inainte a incercat ceva sa intre la ei,

  19. @Paul: am inchis. Azi era iar langa matca pisica. E puiandra care habar nu are ce se intampla cu ea, se da cu capul in gard sa scape pana se suie pe el. In toate directiile sunt caini, cred ca nu stie unde sa se mai duca, mi se pare abandonata de cineva. Azi am inghesuit-o, o puteam prinde cu mana dar nu stiu cum reactioneaza. Puteam sa o si termin dar nu le ucid de fel, d-apoi in saptamana mare… cand o zgandaream cu un bat in coltul unde era a inceput sa planga in loc sa sasaie, vai de capul ei. A trebuit sa bag si cainele in casa ca o ochise in ascunzatoare si se pusese sa o scoata. A tras o sperietura buna. Sper ca maine nu mai apare. Acum a sarit la vecinul care are 3 caini… dar si copaci inalti. :D

  20. @porumbei.ro inteleg ca nu vrei sa o omori, eu sunt iubitor de pisici. Primavara trecuta o pisica mi-a luat 5,6 porumbei direct din curte/fata volierei. Cum dadeam drumul la porumbei cum venea. o alergam prin vecini , fugea cu porumbelul in gura :(, la 2 ore iar se intorcea sa atace….asa ceva…..parca era turbata, vroia decat sa ii omoare. zile in sir facea la fel. Pana la urma nu am avut ce face, l-am lasat pe tata sa ii puna o cursa , dupa ce mi-a luat unul dintre cei mai buni porumbei de matca ai mei.
    Culmea este ca acum un ditamai pisoiul negru cu o zgarda la gat ii alearga pe casa…..va avea aceeasi soarta daca nu se potoleste.
    Trebuie sa scapi de ea cumva, ori prinsa in cursa si dusa la plimbare, ori lasat cainele liber sa o sperie bine . Sa nu iti para rau mai tarziu :(, deocamdata doar ii sperie.

    Succes in noul sezon!

  21. Salut!Depinde de la situatie la situatie,si la mine,dupa cum spunea cineva mai sus,porumbeii sunt obisnuiti cu pisicile,eu am doua ale mele care prind soriceii ce ies de la mancare din voliere…..probabil de aceasta am patit si eu ca respectivul,vreo doi ani intregi tot mi-a”ciugulit”din ei pana a disparut.Asa cum se zice ca pisica are 9 vieti,aceea mi-a scapat de doua ori din maini si a durat f mult pana am scapat de ea.Porumbeii nu erau prea speriati,ba chiar suspectez ca intra si prin voliere pentru ca mi-au disparut pui care inca nu ieseau afara,fiind cazati in partea de jos a boxelor.
    In schimb acum 9 ani cand lucram la acoperisul volierei vechi si,ca un tampit,am crezut ca o noapte nu se intampla nimic daca raman zone de acces pe langa plasa,mi-a intrat un dihor care din tot efectivul de 52 de porumbei a ratat doar 7!!!Banui ca a fost o femela cu pui mari care a facut “scoala”la mine in voliera,la acea vreme.
    A doua zi,nu am realizat ce frica aveau in oase supravietuitorii si le-am dat drumul,2 nopti au dormit afara,mancau doar in curte,in fuga!!!!Abea dupa aceea au inceput sa-si faca un pic de curaj si au inceput sa intre…..
    Ce-i interesant ca nu am pierdut niciunul dintre supravietuitori,nu a plecat niciunul,eu crescand agrement-ornament si nu voiajori!
    Sanatate si bafta sa n-o mai patesti!!!

  22. Am patit si eu la fel numai ca la mine a intrat in cotet unde a mancat si doi pui de trei saptamani.Au zburat 40 maturi afara dintre care s-au intors adoua zi 35. Restul nu au mai venit.Referitor la intrebarea ta cand sa le dai drumul tinei inchisi cel putin 1-2 saptamani ca sa uite. Cand le dai drumul stai cu ei pana intra si ai grija ca pe langa cotet sa nu mai umble pisica.Oricum daca nu scapi de ea se va intoarce.

  23. Intr-o seara de vara am patit acelasi lucru cu stolul de pui, au iesit la antrenament si s-a dat uliul dupa iei, apoi cand erau pe cale sa se lase a aparut o bufnita si s-a pus intr-un pom inalt din gradina si s-au speriat si mai rau,au zburat pana la apus ,in seara aia venisera 2 din 20,apoi in urmatoarea zi s-au strans toti din fericire.
    Femela pierduta era tardiva sau yearling?

  24. @Stefan: Tardiva cam bolnavicioasa si intra mai mereu greu la chemare.

    Desi ieri au stat inchisi si nu au primit toata ratia, azi le-au trebuit 3-4 ore sa se convinga ca nu e vreun monstru pe acoperis. Ploaie, frig, rupti de foame, cu pui cersind, ei falfaiau deasupra cotetului ca niste retardati si plecau iar. O sa impinga o foame de n-a cunoscut-o tot neamul lor de imbecili. Daca nu aveau pui mai primeau peste 2 zile un sfert de ratie, sa ii vad apoi cum se sperie de cotet.

  25. Motan mic si ai resolvat totul!!!! E mic si porumbeii nu se sperie si asa se obisnuiesc cu pisici!!

  26. ANDREI, MATA AIA NU CRED CA A TRECUT DOAR PRIN FATA VOLIERELOR, CEL MAI PROBABIL A INCERCAT SA SI PRINDA CEVA, DAR NU A REUSIT. LA MINE IN VOLIERA A INTRAT O PISICA PRIN SPUTNIC (AM VOLIERA SUSPENDATA PE TEVI LA 2 M DE SOL, DAR LANGA UN FANAR) NOROCUL MEU A FOST CA AM UN CAINE SUB VOLIERA SI LATRA DE ZICEAI CA A VENIT URSU UN CURTE, AM IESIT REPEDE SA VAD CE SE INTAMPALA, PORUMBEII MEI SE IZBEAU DE TOTI PERETII PRIN CUSCA DE FRICA, AM INTRAT, AM PRINS PISICA SI AM LANSAT-O DE LA 20 KM. AM AVUT NOROC, NU APRINS NIMIC. DUPA ACEASTA INTAMPLARE 2 ZILE PORUMBEII STATATEAU DOAR PRIN BOXELE SI ODIHNITORILE DE SUS, NU COBORAU NICI LA MANCARE. NOROCUL MEU A FOST CA ERA IARNA SI II AVEAM INCHISI. ASA CA MAI BINE PRINDE PISICA SI FA-I O PLIMBARE LA DISTANTA, CA DACA II MAI SPERIE INCA O DATA, NU CRED CA E PREA BINE MAI ALES ACUM CAND INCEP ZBORURILE.

  27. 2>3 zile si se vor obisnui, un prieten a avut 50 , iar pisica i.a mancat in jur de 20 iar porumbeii speriati dormeau pe coltul casei unde era bec, iar pisica a intrat in cotet si s.a blocat in sputnic :-) iar grivei si.a facut treaba

  28. Da ,nasoala treaba.Nu stiu cand le va trece sperietura,dar iti pot spune ca eu am 3motani,unul de 3 ani si alti doi de cate 1an.De mici i-am invatat cu porumbeii si nu se ating de ei,dar nu asta este problema.Consider ca este bine sa ai unul ptr ca asa cum este peste tot in regnul animal si nu numai, acel motan isi va apara teritoriul de intrusi si implicit si voliera ta de surprize din astea.Sfatul meu este sa adopti unul si cu putina educatie de mic experientele astea vor trece la capitolul amintiri de spus la gura sobei…A, si inca ceva,eu inteleg pe cei care au probleme cu pisicile ca le mananca porumbeii,combaterea acestui fenomen se face cu putina HRANA,mai ales daca sunt ale lor.Cum hranesti porumbeii asa Hranesti si pisica.Unul din motanii mei intra prin sputnic in voliera deschisa si pandeste soareci la 1metru de cuibul cu pui mici si nu le face nimic,o sa incerc la un moment dat sa ii fac o poza si ti-o trimit.Salutari tuturor si sper sa ti se intoarca porumbeii si sa se linisteasca bineinteles,ptr ca asa cum am citit intr-un comentariu treaba cu inchisul 1,2 saptamani in perioada asta cand trebuiesc antrenati cat mai mult nu pica prea bine.

  29. Grivei al vostru e tare iscusit,nu ca al ,meu care latra dupa mate toata noaptea si cand ii dau drumul sa vad ce face cu ele pleaca in alta parte si nu le mai baga in seama.

  30. Am avut si eu o experienta similara cu un motan, pe care l-am gasit in compartimentul de zbor, dupa ce omorase 6 pasari, ziua.Ceilalti(cam 25) au iesit afara.In prima noapte au dormit toti pe casa.A doua zi, cu eforturi, au intrat in voliera cam jumatate.La sfarsitul zilei a treia au ramas afara 2 femele, care au intrat a patra zi si au ramas cu reticenta la intrarile ulterioare timp de cateva saptamani.
    Am reusit sa capturez motanul dupa 3 luni.La inceput ii schimbam periodic momeala din cursa, reuseam sa capturez toate pisicile vecinilor dar el nu intra.Cand renuntasem complet sa sper, dar uitasem cursa cu un cap de peste”mumificat” drept momeala, l-am gasit intr-o dimineata, blestemandu-si foamea.L-am dus la 30 km si a 4-a zi se plimba prin parcarea limitrofa curtii mele, slab si schiop.Dupa o saptamana a disparut din cauze naturale.

    In primul rand trebuie sa indepartezi cauza.Fiind vorba de un pui de pisica, daca il capturezi viu si il duci la o distanta de 20 km(preferabil in alta localitate, nu pe camp sau in padure) nu se mai intoarce.Succes!

  31. @dan_tgv: deci m-am scos, dupa ce se termina sezonul o sa inceapa sa imi intre si mie fara reticenta. :))

  32. @ Andrei: Cum a decurs antrenamentul tau de astazi in ciuda precipitatiilor de afara?Eu sunt nedumerit daca se va desfasura antrenamentul de la mine de la Brasov care va avea loc sambata,e primul pe anul asta.Desi distanta este de aprox 80 km(Rupea),destul de mica am mici nedumeriri.

  33. @Stefan: antrenamentul s-a amanat pentru luni cand e vreme buna. Astazi mi s-au calmat si mie porumbeii, au uitat de sperietura. Foamea face minuni.

  34. Salut… vreau sa iti zic ca asa ceva am patit si eu … anu trecut in primavara am avut un atac din partea unui dihor, atacul acesta ia speriat ingrozitor pe cei care au reusit sa scape cu viata ( am avut noroc ca nu am inchis intrarea si in fata custi am un bec care face parte din iluminatul public)… au urmat cateva zile in care nici cel putin nu mai se apropriau de cusca stateau doar pe casa(unde si dormeau noaptea ) si coborau prin curte de mai ciuguleau una alta si beau apa de la catel … nu stiu daca a-ti patit sau nu dar dupa acel atac in cusca se simtea un miros foarte intepator pe care de abia am reusit sa il fac sa dispara. am stropit prin cusca cu var si in 2-3 zile am scapat de acel miros … nu am vrut sa ii hranesc in curte pentru ca stiam ca nu mai am sansa sa ii bag inpoi la locul lor si atunci am prins niste gutani pe care i-am filat si i-am pus in cusca… sa auda cei de afara ca acolo inca sunt porumbei … si le dadeam mancare inauntu dar am pus o bucata de tabla care sa faca galagie cand aruncam grauntele pe ea… dupa vreo 2-3 zile de stat numai pe casa si loviti de foame au inceput sa se lase pe cusca dar foarte speriati am pus un pic de mancare si p intrare si asa incet cu ajutorul acelor gutani si loviti de foame am reusit cam intr-o saptamna sa ii obisnuiesc sa intre napoi la locul lor .

  35. In 1 aprilie anul asta cand am intrat noaptea in voliera mare dezastru: 5 pui mancati in cuib, o porumbita moarta pe jos si doar jumatate de porumbei prezenti ! Probabil atac de pisica, am lasat un geam deschis langa acoperisul inferior ! Abea in 3 zile s-au adunat toti. In a 4-a zi mi-au ramas in zbor noaptea cam 15 – 5 nu s-au nai intors. Am facut un “piaptan” de intrare, ca sa nu mai iasa inapoi, altfel poate nu intrau inauntru. Acum e totul ok, in 12 aprilie am facut zbor de Bozovici, am avut pierdere mare la masculi. La femele mi-a mers nesperat de bine, din 14 femele angajate mi-au venit 11. Din cele 3 porumbite pierdute 2 erau primite iar a 3-a era un pui tarziu de toamna fara nici o remigie schimbata.
    Revenind la subiect – am pus cursa, cand prind o pisica o fac cadou, ametita, la cainii de pe vale !







Comenteaza

Emailul tau nu va fi public. Campuri obligatorii: nume, email, comentariu. *