Traumatism cu umflatura la nivelul gusii

umflatura-traumatism-gusa-porumbel
Ziua bună dragi columbofili! Ieri am întâmpinat o problemă. După ce le-am dat drumul porumbeilor să zboare în jurul crescătoriei, cam la jumătate de oră, am observat cum o pisică îmi prinsese o porumbiță, încercând să o omoare. După ce am trecut ca vijelia peste garduri, am reuşit să gonesc pisica şi să-mi recuperez porumbița.

Am observat că îi curgea sângele pe cioc şi pe nări, în rest nu am observat nici o altă rană (cel puțin la exterior). Am pus-o într-o cuşcă separată şi i-am dat nişte apă.

După aprox. 2 ore a băut puțină apă. Acum, la 22 ore după incident, încă nu a mâncat nimic. Dar, am observat cum a început să-i apară în zona guşei o umflătură. Eu bănuiesc că e vorba de o hemoragie pe undeva. Întrebările ar fi: ce aş putea să îi fac în afară de a o lăsa liniştită separat şi a-i da mâncare şi apă (având în vedere că marea majoritate a cabinetelor veterinare nu se ocupă de păsări)? Ar trebui să aduc şi masculul care îi este pereche separat, cu e ea?

Menționez că porumbița are vârsta de un an şi câteva luni. Am ataşat nişte poze făcute la aproape o zi după incident, în care se poate observa umflătura de la nivelul guşei.

Muțumesc anticipat!
Vlad

8 comentarii la “Traumatism cu umflatura la nivelul gusii”

  1. Nu aduce masculul, las-o singura linistita. Sper sa iti raspunda cineva care se pricepe la asemenea cazuri. Ce pot sa spun este ca probabil femela s-a lovit de ceva si a cazut dupa care a prins-o pisica, mi se pare un scenariu mai potrivit pentru genul de rana avuta.

    Chiar zilele trecute era un pripasit cu porumbeii mei pe cotet, la atac de uliu ai mei au plecat glont iar pripasitul a intrat direct in peretele casei, am auzit poc odata si a cazut pe jos. Nici nu stiam ca e un pripasit printre ai mei, m-am dus sa vad care porumbel mi-a murit… mi-a picat fatza cand am vazut ca nu e al meu. Si nici macar nu a murit dar cum s-a facut poster de perete nu mai poate zbura… mananca, bea apa dar nu se mai ridica de la sol deloc. Cred ca o astfel de lovitura a incasat si femela ta, dupa care a fost prinsa de pisica. Altfel vedeai o rana deschisa pe gusa, penajul jumulit, etc. Si asta de la mine avea ceva sange pe cioc dupa lovitura.

  2. Au este destul de rau cand imi lovea uliul cate un porumbel si îi dedea sange pe cioc murea pe loc dar la cazul tau sigur are o rana in interior de ia dat sange pe cioc , eu dupa ce murea le faceam un fel de autopsie si era totul spart era un macel chiar daca nu avea nimic pe dinafara sper sa nu fie ceva gra si sasi revina Multumesc.

  3. nu mi sa mai intimplat sau poate nu am abservat cea ce nu cred dar ami cer scz pentru sait ca mai intreb o data de problema mea si ca am vazut porumbitza eu ai ca sa lovit la mine pe strada in anglia unde locuesc in fatza usii mele am gasit o femelutza tinara de anu asta care nu a ripostat la o prinde deloc cind am ridicato ai curgea singe cu apa din gusa am vb cu ceva prieteni care miau zis sa astept o saptamina inainte de a administra abtibeotic sau alceva ce cred eu cai bine asa am facut si sa vindecat singura doar cu hrana si vitamine la inceput si apa curata 2 zile si apa cu usturoi 5 zile la care eliberata si am fost sunat si multumit. acum eu am pielea pe picioare la porumbei serpoasa nu fina si rosie cum ar trebui dupa cum stiu eu stie cineva care e problema de sanatate sau de alimentatie nu stiu si vreau un pic de ajutor daca aveti bunavointza multumesc

  4. apropo mai poti masa putin gusa incet sai iasa aierul care il are sa nu mai fie inbalonata si se simte satula totodata se simte si infometata sper sa fiu inteles usor masaj si la prima atingere ai sa auzi cum ai iese aerul sa va simti mult mai bine si poate minca daca nu maninca inca

  5. Pisicile omoara dintr.o muscatura la coloana… una doua ti-l aranjeaza.
    Ai avut noroc.!!
    Mai traieste?

  6. S au rupt sacii respiratori . trb sa bagi un ac de seringa in gusa , cit sa i iasa arerul . dar sportiv nu vei mai face dn el . este fara tratament
    periodic cu acul in gusa , cam atit . sau la oala\…..

  7. Waw, ma depaseste! eu m-as fi gandit la o ecografie veterinara sa vad concret ce e inauntru. Daca ceva e rupt trebuie operat de urgenta si cusut.







Comenteaza

Emailul tau nu va fi public. Campuri obligatorii: nume, email, comentariu. *