cupamihail-ionuttanasa
Nea Mihai a plecat… a plecat mai inainte ACOLO unde ne ducem toti pe rand mai devreme sau mai tarziu. Avem fiecare un CEAS al plecarii, fixat di-naintea Ceasului venirii in lume, nu de noi… Ceasuri la care nu avem acces. Venim si plecam din LUMEA NOASTRA cand ne e dat. Pacat ca nici o scoala a lumii nu ne invata sa fim atenti cu Timpul ce curge intre aceste doua ceasuri. Doar o lectura particulara, uitata, luata de multe ori in deradere, o lectura cuminte chiar ascunsa, ne asteapta fara violenta publicitatii-lectura scrisa de Sfintii Parinti ai Bisericii, doar ea ne invata ca nu traim cat vrem, ca un singur lucru e sigur-acela ca vom pleca inapoi de unde am venit!

Lectura aceasta pe care nu o citim, nu o aprofundam, ne invata cum sa traim atenti la Pamantul ce-l calcam si privind mereu Cerul cu luare aminte sprea a intelege de unde venim si unde ne ducem, ca suntem trecatori intr-o viata trecatoare si ca doar prin moarte trecem in lumea vesnica, pentru care ne pregatim inca de pe acum.

Lectura aceasta ne spune ca venim in lume singuri si tot singuri plecam, doar cu bagajul de suflet, cu faptele contabilizate pe aripa timpului de Cineva, la care in aceasta existenta nu avem acces.

Dar in timpul Trecerii de aici dincolo, Ceasul trecerii e cutremurator pentru unii si linistit pentru altii, depinde cum am trait. Asa am gandit eu sambata seara dupa ce am primit telefon de la dr.Marza din Iasi, care mi-a spus sa trec repede pe la nea Mihai… ca nu e bine, sa ma grabesc, ca s-ar putea sa nu ma mai recunoasca. M-am urcat repede in masina si am manat iute spre casa lui nea Mihai trecand prin aceleasi locuri pe unde in urma cu 15 ani, student fiind in Iasi, urcam pe jos dealul din Moara de Vant, dornic sa mai stau de vorba cu nea Mihai, sa mai invat ceva columbofilie, sa bem o cafea… sa mai “barfim” sau sa mai planuim de ale noastre. Am stat cateva ceasuri langa cel care a fost Cupa Mihail, un mare columbofil despre care eu citisem in Metodele Campionilor si pe care vroiam neaparat sa-l gasesc. Student fiind, ars de dorul porumbeilor mei ramasi acasa, l-am gasit pe nea Mihai dupa o harta desenata de dr Marza pe o foaie de hartie. Imi amintesc si acum acele clipe cand rataceam prin mahalaua ieseana, cu harta in mana… si l-am gasit, i-am vazut porumbeii zburand, i-am localizat casa iar numerele masinii parcate la poarta imi confirmau indicatiile primite de la doctor.

porumbei-cupamihail

Nea Mihai ma astepta… asa cum m-a asteptat mereu 4 ani cat am fost student, saptamana de saptamana, sa stam de vorba, sa-mi arate pedigreele lui, incrucisarile pe care le facea, sa-mi impartaseasca din propria lui experienta. A fost sever chiar dur cu porumbeii sai, altfel nu ar fi putut obtine performanta. Si-a format propria linie de porumbei puternici, ambitiosi, cu o vointa de fier care castigau maratoanele lungi si grele.

Chiar nu de mult cativa campioni suceveni imi povesteau ca nea Mihai a fost intr-adevar un mare meserias, cand auzeau ca participa si Cupa de la Iasi deja se stia castigatorul, desi el avea distantele cele mai lungi.

cupamihail

Pot spune ca nea Mihai a incurajat tinerii si a calauzit talente, avea un fel de a masura omul din cap pana-n picioare, dupa vorba, dupa atitudine, dupa anumite criterii stiute doar de el. Isi selecta prietenii pentru ca nu oricine putea fi prietenul lui. Am invatat de la el o columbofilie curata, bazata pe experienta lui de o viata. Nu era adeptul columbofiliei comerciale, nu-i placeau crescatoriile cu porumbei multi ci din potriva ii admira pe cei cu porumbei putini si rezultate mari. Imi spunea ca de acolo e de luat porumbeii. Un lot bun de zbor pentru el insemna 10-12 bucati, mereu imi zicea asta. Cand luam in mana cate un porumbel bun de al lui asa imi spunea: Ionut, tata, 10-12 de astia iti trebuie si zbori fara probleme! Era un maestru in refacerea si motivarea porumbeilor, el juca pentru locul 1. Imi spunea ca porumbeii lui “pun botul” si ca trebuie gadiliti! Eu ascultam… zburau orele in compania acestui om, avea multe de povestit. Plecam mereu de pe Moara de Vant cu cate o lectie invatata. Imi povestea tot, de cand s-a apucat de porumbei si pana acum… Acum insa vorbeam mai mult despre boala, durere, spitale, dar mereu incheieam cu optimism, cu incredere si cu planuri columbofile de viitor: imperecheri, schimburi de porumbei… Nea Mihai nu vindea porumbei, ii placea sa-i daruiasca cadou acelor cativa prieteni pe care el ii indragea.

In urma lui au ramas cativa porumbei, tineri, batrani, prasila lui, zburati si selectati de el dupa regulile lui severe. Acesti porumbei pot constitui oricand baza unei crescatorii de maraton. Nu stiu ce se va intampla cu acesti porumbei, dar parerea mea ca atata timp cat intr-o familie nu duce nimeni mai departe aceasta pasiune, porumbeii ar trebui dati de pomana, de sufletul lui nea Mihai, unor columbofili care sa puna pret si sa duca mai departe munca si pasiunea lui nea Mihai. Asa poti face doua lucruri foarte importante: o bucurie pentru cel care va primi porumbei si celui plecat dintre noi iertare de pacate, ca toti avem si inca multe!!!

Mie nu mi-a spus niciodata, nimic in legatura cu soarta porumbeilor dupa moartea sa, pentru ca noi vorbeam de viitor, de primavara, de pus la pereche… a crezut mereu ca se va face bine, a luptat asemenea porumbeilor sai in etape de maraton, a crezut ca va invinge asa cum a facut-o de multe ori la nivel national, a crezut mereu ca va castiga lupta cea mare cu boala asa cum a castigat Titlul de Maestru al Sportului Columbofil.

porumbeicupamihail

Maestrul a plecat… au ramas bijuteriile slefuite de el sa fie acum, poate, spre folosul unor alti columbofili dornici de a introduce sange adevarat de maraton in cusca. Nea Mihai a plecat, ramane un gol in randul columbofililor, ramane un gol de neumplut, asa cum goala va ramane cusca porumbeilor, curtea casei si atelierul de munca. Gol de suflet l-am urmat si eu langa sicriu pana la cimitir. Aici golul lasat de nea Mihai a inceput sa se rarefieze cand pe crucea cavoului am intalnit chipul unui copil (Octavian, fiul lui nea Mihai, care a plecat dincolo la doar 9 ani) un copil ca toti copii, frumos, zambind, invaluind cu privirea convoiul trist. Ochii lui au sorbit Golul, ochii lui au mangaiat durerea ce plutea in jurul gurii de pamant deschise. Privind copilul din fotografie l-am vazut pe nea Mihai tanar, cu copilul in brate. Binecuvantata imagine!!! Tatal cu copilul in brate… Apoi tatal fara copil, tatal cu bratele goale ars de dor si de durere. Acum copilul isi asteapta tatal cu bratele incarcate de dor si de tarana. Imaginea se rastoarna, copilul cu parintele in brate, parintele obosit de atata zbucium pe orizontala Lumii… si asa cu el in brate sa se inalte pe verticala Cerului, in lumea celor drepti, inapoi ACASA, la Tatal de unde am venit calatori pe acest pamant, oameni si porumbei intr-un zbor de 1 an, 10 ani, 7 ani care de fapt sunt o zi, un AZI.

Ultima lopata de pamant aduce linistea in cimitir. Surasul copilului din fotografie doare de doua ori, dar imi da puterea sa ridic ochii spre cer. Cerul e certitudinea noastra ca moartea e doar drumul spre INVIERE.

Ramas bun nea Mihai de mana cu copilul… Ne-om intalni in CERURI…

Cu respect,
Ionut Tanasa.

cupamihail2
cupamihail3