Bună ziua! Cum primăvara a sosit în sfârșit, au început și problemele legate de reproducție. Marea mea dilemă este reprezentată momentan de un porumbel achiziționat în toamnă. La momentul respestiv mi s-a spus că nu i se cunoaște sexul. Din puțina mea experiență, am presupus că ar fi o femelă.
Continuă să citești Porumbel fara perecheAutor: porumbei.ro
Gânduri despre sănătate
De: Bill „The Book” Richardson – Arizona / Tradus şi adaptat: Ovi
N.t. După cum arată şi titlul, Book dezbate în acest articol unele dintre cele mai comune probleme legate de sănătatea porumbeilor, dar în acelaşi timp atinge şi unele aspecte de selecţie.
În ultima vreme am primit o serie de email-uri cu privire la pui bolnavi. Termenul „bolnavi” ar putea fi cam prematur. De fapt, în acest moment ei sunt nesănătoşi și încep să fie bolnavi sau cel puțin aşa i-au descris proprietarii lor. Majoritatea crescătorilor sunt în prezent în proces de creștere al celui de-al doilea tur de pui (la momentul la care am scris acest articol). Acum este momentul când reproducătorii buni şi sănătoşi ar trebui să producă puii lor cei mai buni. Cu toate acestea, doar pentru că un porumbel a fost pus la matcă, nu înseamnă în mod necesar că este un porumbel bun și de multe ori porumbeii mai slabi au tendința de a se destrăma după prima tură de pui.
Continuă să citești Gânduri despre sănătate1 Aprilie – zapada si corona lockdown
Trebuia sa fim in agitatia primelor antrenamente, sa fie vreme buna. Ce a adus 1 Aprilie in schimb? Zapada cat nu a fost toata iarna + lockdown de corona. Si nici macar nu era pacaleala.
Continuă să citești 1 Aprilie – zapada si corona lockdownModel de voliera pentru incepatori
Inspirational. Cusca unui incepator de 16 ani din Belgia.
Continuă să citești Model de voliera pentru incepatoriSezon 2020
Oare ne vom mai putea bucura de zboruri in 2020? Macar in tara.
Pierderi la primele eliberari ale puilor
Ma confrunt cu pierderi destul de mari în fiecare an la primele eliberări ale puilor.
Continuă să citești Pierderi la primele eliberari ale puilorInca nu
Vaccin Paramixo in 2020
Ce mai folositi impotriva paramixo in 2020?
„Gusa” umflata cu aer
Azi am găsit un mascul cu gușa umflata mult cu aer deși ieri nu avea nimic. Am citit pe site la alte topicuri și spuneți că ar putea fi de la o lovitură puternică (ceea ce exclud pentru că au stat închiși ) sau tricomonoză iar unii zic că ar fi un parazit intern.
Continuă să citești „Gusa” umflata cu aerGPS: Traseele porumbeilor la etapa
Cam la acest nivel a ajuns tehnologia. Iata cum arata traseele a aproximativ 4600 de porumbei urmariti cu GPS, ce traseu au avut cei mai buni dar si cei mai prosti dintre ei la o etapa de 530 Km.
Continuă să citești GPS: Traseele porumbeilor la etapa